De ce cred in Dumnezeu

De ce cred in Dumnezeu

    1992. Eram un tanar ateu foarte convins. Nu educatia ‘’comunista’’ ma indoctrinase, din contra, bunica si strabunica, femei evlavioase, credincioase practicante, cum fac unii diferentieri acum, ne invatasera pe mine si pe fratele meu de mici frica si iubirea de Dumnezeu, rugaciuni, ne mai ‘’pacaleau’’ si cu cateva zile de post… Credinta aceea simpla, curate a oamenilor de la tara, fara prea multe probleme existentiale. Dar ce te faci cu mine ca inca de mic devoram cartile, nu la propriu, aproape indiferent de domeniu iar prin clasa a 5-a mi-a picat in mana o carte a lui Erik von Daniken ‘’Amintiri despre viitor’’, carte care mi-a marcat modul de gandire, m-a facut sa-mi pun intrebari si sa caut raspunsuri. M-a facut sa pun semnul egal intre Divinitate si extraterestri, sa pun la indoiala ambele conceptii si sa caut raspunsuri sa vad care ma va convinge 100%. In procent de 99% m-a cucerit ateismul prin explicarea misterelor si credintei in general prin interventia in totalitate a extraterestrilor.

     Eram deci un tanar ateu cu convingeri ferme care se indrepta spre facultate pentru un examen dificil un examen oral. Totul era frumos, facusem rost de un curs din timp de la un amic sa am timp sa invat, mai si lucram atunci, invatasem tot cursul dar cand am ajuns la examen surpriza… materia de examen cuprindea 2 cursuri, 2 volume, cel pe care il aveam si eu si inca unul… beleaua mare era ca pe biletele de examen erau 2 subiecte, cate unul din fiecare curs iar ca sa promovezi examenul trebuia sa le stii pe amandoua de cel putin nota 5, nu mergea unul de 10 si unul de 4, erai picat, nu se facea media… Probabilitate foarte mica sa fie ambele subiecte din acelasi curs, al meu. Pana atunci din vreo 20 de bilete niciunul nu avusese ambele subiecte cum voiam eu. Alta belea era ca trebuise sa fac cerere sa vin in ziua aia la examen caci eu eram planificat a doua zi. Colac peste pupaza comisia era ‘’nervoasa’’, din primii 20-25 de studenti daca luasera vreo cinci, cu note mici dar erau fericiti. Ce mai, eram descurajat, il bifasem picat si ma gandeam amarat la…urmatorul. Dar nu puteam sa accept lovitura si incepusem in sinea mea sa fierb de nervi, sa ma revolt si ca ultima instanta m-am intors catre Divinitate si am inceput sa ma rog cum stiam eu si sa O conditionez ca daca exista cu adevarat sa-mi demonstreze acum, sa iau examenul iar eu promit ca voi crede, dar sa-mi demonstreze cumva concret nu doar o coincidenta, ceva care sa nu lase loc de interpretare, noroc… atat de tare m-am inversunat in a face acest ‘’pact’’ incat mi-am facut curaj si am intrat in fata comisiei.

Acum incepe… Dupa ce m-au ‘’bestelit’’ ca nu eram planificat atunci si ca n-am cerere aprobata de decan, totusi m-au primit in examen… Am intins mana sa iau un bilet si ceva, nu stiu cum, mi-a directionat mana catre alt bilet… Numarul meu norocos, preferat este 7, sunt nascut pe 7 si am tras biletul nr.7…. Ambele subiecte erau din cursul meu si le stiam… mi s-a facut un gol in cap, mi-am revenit, am spus ce stiam si am luat nota 7…. Pe langa usurarea ca am luat examenul m-a cuprins o stare pe care nu pot s-o descriu in cuvinte… pur si simplu am inteles ca exista Dumnezeu iar eu am avut marele ‘’privilegiu’’ sa inteleg, sa simt asa ceva… este ceva de nedescris si nu am nevoie de altceva sa-mi confirme ca Dumnezeu exista… De atunci cred ca exista Dumnezeu!